Brexit – Toyota şi Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii

Brexit – Toyota şi Nissan vor cere despăgubiri Marii Britanii

Brexit
Autor:George Traicu
Publicat:05/10/2020 20:15

Constructorii auto japonezi Toyota Motor şi Nissan Motor vor cere autorităţilor de la Londra să îi despăgubească, în cazul în care Guvernul britanic nu va ajunge la un acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, potrivit unui articol publicat luni în cotidianul financiar Nikkei, preluat de Reuters.ADVERTISING

Fără a cita sursa informaţiilor sale, Nikkei susţine că producătorii auto se aşteaptă ca despăgubirile primite din partea autorităţilor britanice să acopere taxele vamale suplimentare de 10% ce vor fi impuse de UE pentru importurile de automobile ce provin din Marea Britanie, dacă aceasta va ieşi din Uniune fără un acord comercial post-Brexit.

„Îi îndemnăm pe negociatorii din Marea Britanie şi UE să lucreze în comun pentru un Brexit ordonat şi echilibrat, care va continua să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase”, a informat Nissan.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat recent că nu ar dori ca perioada de tranziţie, care se încheie la finele anului, să se termine fără un acord comercial, dar a adăugat că Marea Britanie ar putea supravieţui şi în acest scenariu.

Cu toate acestea, articolul din Nikkei subliniază că un divorţ fără un acord comercial post-Brexit are implicaţii pentru companiile din întreaga lume care operează în Marea Britanie, inclusiv pentru cele din Japonia, a treia mare economie mondială.

Grupul Toyota are o uzină la Derbyshire, centrul Angliei, şi produce aproximativ 8% din cele 1,52 milioane de autoturisme realizate în Marea Britanie în 2018. Grupul japonez produce de asemenea motoare la o altă uzină din Ţara Galilor.

La rândul său, Nissan are o uzină la Sunderland, nordul Angliei, unde lucrează 7.000 de oameni. Funcţionarea în continuare a acestei uzine ar deveni „nesustenabilă” dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord comercial, a avertizat Nissan încă din luna iunie

Lasă un răspuns