Decizie fără precedent a judecătorilor timișoreni: Câini sau pisici la bloc, doar cu ACORDUL vecinilor

Decizie fără precedent a judecătorilor timișoreni: Câini sau pisici la bloc, doar cu ACORDUL vecinilor

Cei care își doresc să aibă câini sau pisici și locuiesc la bloc au nevoie de acordul vecinilor înainte să adopte sau să cumpere animalele de companie preferate. Aceasta nu este o regulă specială, ci o decizie definitivă luată de judecătorii Curţii de Apel Timişoara.

Câini sau pisici la bloc, doar cu acordul vecinilor în Timișoara

Decizia Curții de Apel Timișoara a venit în contextul unui dosar în care o femeie a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local din 2007 care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe. Procesul a fost deschis în mai 2019 la Tribunalul Timiş, iar femeia, susținută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a spus că ea consideră acest fapt o “intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”.

“Dreptul de folosinţă şi de dispoziţie poate fi limitat numai prin lege, de unde rezultă că limitarea din litigiu de faţă, făcută printr-un act administrativ autorităţii locale, este o limitare nelegală. De asemenea, orice proprietar are dreptul de a folosi apartamentul proprietatea exclusivă, precum şi cotele părţi care se află în proprietatea comună indiviză, fără ca acest drept să poată fi condiţionat de acordul altor proprietari vecini sau coproprietari asupra cotelor părţi indivize”, a explicat timișoreanca, relatează jurnaliștii de la Adevărul.

Nu rata: Ce vârstă are pisica ta în ani omenești. Calculul e foarte simplu! Vezi ce vedete preferă micuțele feline și cine a ales să își ia câine 

Inițial, Tribunalul Timiș a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a admis cererea femeii. Sentinţa a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii inițiale.

“Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, au motivat judecătorii, potrivit sursei citate.

Instanța a decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare. Reclamanta a susținut în fața judecătorilor că animal de companie este şi un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rottweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine din rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu, motivații pe care judecătorii nu le-au considerat relevante.

“Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale. Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara, conform adevarul.ro.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns