Aportul excesiv de sare dăunează sănătăţii, acest lucru este cunoscut, însă un studiu realizat pe şoareci în China a relevat că o dietă bogată în această substanţă poate activa anumite celule imunitare, blocând creşterea tumorilor, informează Xinhua, citată de Agerpres.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Nanjing, Universityatea Macao şi Facultatea de Medicină Wannan a administrat şoarecilor cu melanom – un tip de cancer de piele – şi celor cu tumori mamare diete cu o cantitate normală de sare şi cu un aport ridicat de sare, timp de şaisprezece zile.
Potrivit studiului publicat în Nature Communications, şoarecii care au beneficiat de o dietă cu aport ridicat de sare, din ambele categorii de cancer, au prezentat o greutate şi o dimensiune mai mici ale tumorilor în comparaţie cu rozătoarele care au fost hrănite cu o cantitate normală de sare.
Cercetătorii au analizat mecanismul aflat în spatele inhibării creşterii tumorilor.
Ei au descoperit că aportul ridicat de sare a redus acumularea de celule supresoare derivate din mieloid (MDSC) din sânge, splină şi tumoare, ceea ce face ca MDSC să se diferenţieze în celulele imunostimulatoare, mai degrabă decât în imunosupresoare, să restabilească supravegherea imunităţii şi, în cele din urmă, să inhibe dezvoltarea tumorii.
Cercetătorii au declarat că studiul lor sugerează că aportul ridicat de sare poate îmbunătăţi imunoterapia, dar au subliniat că trebuie studiat în continuare efectul asupra sănătăţii generale a animalelor. https://tpc.googlesyndication.com/safeframe/1-0-37/html/container.html